Daca ai o afacere (cat de mica), atunci ar trebui sa-ti faci si o pagina de Facebook profesionala pentru aceasta afacere sau firma.
Poate ca ai deja o pagina de Facebook personala si te intrebi de ce trebuie sa iti mai creezi inca una pentru afacere sau firma (!?).
Poate ca nu vezi nici un motiv pentru care ar trebui sa-ti petreci timpul optimizand-o – pentru ca nu vezi nici un venit de pe urma ei (ai doar niste like-uri la ea, dar like-urile nu aduc bani… corect?).
Crede-ma ca gresesti daca o treci cu vederea! De ce? Am sa-ti spun in cele ce urmeaza…
Ce este o pagina de Facebook pentru afacere
Iti place sau nu, Facebook este cea mai mare platforma de social media din lume (peste 2 miliarde de utilizatori) si deci, este unul dintre cele mai bune locuri de pe internet unde sa iti promovezi afacerea.
Pun pariu ca si tu ai un profil personal pe Facebook.
Dar sunt foarte multi proprietari de firme sau afaceri, care nu inteleg de ce ar trebui sa isi mai faca inca o pagina dedicata special acelei afaceri sau firme.
Daca nu stiai deja, pagina personala de Facebook, nu este acelasi lucru cu pagina de Business de Facebook.
Pagina de business iti aduce mult mai multe optiuni si posibilitati pentru dezvoltarea afacerii decat profilul personal – chiar daca pe profilul personal scrie numele afacerii tale sau cu ce te ocupi (am vazut pagini personale de Facebook care se numeau ceva de genul “Terasa-restaurant”, “Reparatii frigidere” sau “Inchirieri regim hotelier”).
Nu! O persoana si o firma sunt doua lucruri diferite! Nu cred ca ai vrea sa se faca o confuzie – chiar si pentru simplul motiv ca o alta persoana nu va vrea sa fie “prieten” pe Facebook cu “Vand Diverse” 🙂
Insa mai sunt si alte motive, mult mai bune, pentru care ai vrea sa-ti faci o pagina de Facebook pentru afacere… Iata cateva:
De ce sa-ti faci o pagina de Facebook pentru afacere sau firma
Spre deosebire de o pagina personala, cu o pagina de business de Facebook poti:
- sa ai acces la un panou plin de utilitati interesante pentru o afacere – ca statistici, instrumente de marketing, si vanzari, setari avansate si altele
- sa organizezi concursuri si evenimente
- sa faci publicitate platita tintita (dupa sex, stare civila, localitate, interese, etc.) catre clienti si potentialii clienti
- sa creezi un magazin virtual gratuit in care iti expui produsele sau serviciile
- sa ajungi in top-ul rezultatelor de cautare din Google
Cum iti faci o pagina de Facebook profesionala pentru firma sau afacere
Ca sa iti faci o pagina de business pe Facebook, trebuie neaparat sa detii un profil personal pe aceasta platforma. Presun ca asta ai deja.
Apoi, trebuie sa iti creezi o pagina de business, mergand la acest link https://www.facebook.com/pages/creation sau de la profilul personal, da click pe “Creeaza”, apoi pe “Pagina”.

Branding-ul unei pagini de Facebook pentru afacere sau firma
Trebuie mai apoi sa iti pui o fotografie mica de profil (un logo, de exemplu, sau o mica fotografie cu produsul sau serviciul tau) si una mai mare pentru imaginea reprezentativa a paginii (coperta paginii de Facebook).
Daca nu ai pregatit ceva dinainte, poti trece peste acesti pasi si sa te intorci mai tarziu la pagina, ca sa le adaugi aceste fotografii sau imagini.
Logo-ul sau poza cea mica pe care o sa o pui la profilul paginii ar trebui sa fie de 360 pe 360 de pixeli. Ar fi ideal ca aceasta poza sau logo sa fie cu un simbol sau cel putin sa eviti textul – pentru ca acesta nu va fi inteles, fiind prea mic in postarile pe care le vei face mai apoi, pe pagina.
Pentru coperta paginii de Facebook, iti trebuie o imagine sau poza cu dimensiunile de 820 pe 312 pixeli.
Optimizarea paginii de Facebook pentru motoarele de cautare
Urmeaza faza a treia: optimizarea paginii pentru motoarele de cautare din Facebook, dar si pentru Google.
Facebook este asa de dominant in rezultatele de cautare de pe Google, incat, uneori, o pagina de Facebook de business, poate ajunge in rezultatele de cautare de pe Google, chiar inaintea site-ului acelei afaceri (mai ales daca acesta nu este optimizat SEO).
De-asta este asa de important sa-ti optimizezi pagina de Facebook pentru afacere!
Iata cateva ponturi si sfaturi pentru o pagina de Facebook profesionala:
- Pune o descriere la coperta – adauga cuvinte cheie in descriere, link catre site, detalii de contact. Ca sa faci asta, da click pe coperta si introdu o descriere, asa cum iti arat in video-ul de dedesubt.
- Adauga un indemn la actiune potrivit pentru afacerea ta. Acesta este chiar butonul de sub coperta si poate fi setat sa arate “Rezervarea serviciilor”, “Suna acum”, “Trimite mesaj” sau altele.
- Completeaza toate detaliile afacerii – se face de la butonul din partea stanga pe care scrie “Despre”.
- Completeaza “Povestea Noastra” – foloseste acest loc ca sa iti descrii afacerea sau povestea afacerii tale mai pe larg si adauga o imagine reprezentativa. Poti adauga si alte poze sau imagini, o poveste buna si cuvinte cheie pentru tipul tau de afacere si link-uri catre site-ul tau si alte profile de social media sau detalii de contact. Ai loc aici sa scrii chiar si un intreg articol, precum si posibilitatea de a formata textul pentru a fi citit mai usor sau pentru a arata mai bine.
- Invita prietenii sa dea like – dupa ce ai cele de mai sus pregatite, poti invita prietenii de la profilul tau personal, sa iti dea like si la pagina de business. Unii chiar o vor face 🙂
- Adauga un URL personalizat (iti trebuie cel putin 25 de like-uri la pagina ca sa ai aceasta optiune) – se face dand click pe “Creeaza un nume de utilizator”. Scrie apoi acolo, numele firmei sau afacerii. Daca sunt 2-3 cuvinte, scrie-le fara spatii intre ele.

- Pune link catre site-ul tau – se face de la butonul “Despre”, (il gasesti in meniul din stanga paginii), apoi “Date de contact suplimentare”. Nu uita sa-ti pui si link pe site-ul tau catre pagina de Facebook! Pentru asta poti folosi un plugin pentru social media.
- Adauga in meniul din stanga paginii, serviciile sau produsele pe care le vinzi. O poti face de la Setari > Modele si File > Adauga o fila.
- Incepe sa postezi si video-uri. Video-urile sunt foarte iubite de Facebook si ti le va arata mai multor oameni (chiar daca nu ai platit sa fie aratate). Si mai bune inca, sunt live-urile pe Facebook pentru a castiga vizibilitate si audienta.
- Daca ai postat video-uri pe pagina, ar fi indicat sa le organizezi in Liste de Redare. O poti face de la Clipuri video > Liste de redare. Aceasta este inca o modalitate de a introduce in pagina si mai multe cuvinte cheie in titlul si descrierea din lista de redare – ajutand astfel ca pagina sa fie mai bine optimizata in Facebook.

- Incepe sa folosesti si Facebook Stories. Acestea sunt promovate automat in mod organic pe Facebook (deci, deocamdata nu trebuie sa platesti ca sa fie arate la mai multa lume). O poti face daca dai click pe mica imaginea de la profil unde iti arata semnul “+”.
Administrarea paginii de Facebook pentru firma
Dupa ce ti-ai optimizat pagina de Facebook cat mai bine, ar trebui sa inveti sa o si administrezi in mod optim. Iata cateva idei:
- Posteaza regulat pe pagina poze, imagini, video, citate, concursuri, evenimente, oferte, etc.
- Pune un video (min. 20 sec., max. 90 sec.) sau un carusel de imagini (max. 5) in locul copertii statice de Facebook. Dimensiunile potrivite pentru video sau imagini sunt 812 pe 320 pixeli. Gandeste-te sa-l actualizezi din cand in cand, in asa fel incat sa se potriveasca modei, trend-ului, anotimpurilor, evenimentelor, ofertelor sau ocaziilor, etc. De asemenea, atat pentru video, cat si pentru fiecare imagine din caruselul de imagini (montaj), poti adauga in descrierea lor cuvinte cheie relevante pentru afacerea ta, link catre site, detalii de contact. Aceaste actiuni ajuta mult si ca optimizare pentru pagina, asa cum am aratat mai sus.
- Personalizeaza-ti meniul din partea stanga. O poti face de la Setari > Modele si File. Aici poti adauga o Fila, poti sterge file care nu iti plac sa fie arate in meniu sau poti chiar muta pozitia lor in meniu, daca tragi cu mouse-ul de ele ca sa le deplasezi mai sus sau mai jos, dupa cum e cazul.
- Seteaza mesajele automate de bun venit. Se face de la Setari > Mesaje > Pornirea unei conversatii prin Messenger > Afiseaza un mesaj de bun venit. Poti chiar personaliza acest mesaj cu numele vizitatorului.
- Invita din nou prietenii sa dea like la pagina. Daca ai mai multe like-uri, este foarte posibil ca Facebook sa iti claseze pagina mai sus in motorul lor de cautare.
- Fixeaza in partea de sus a paginii cele mai importante postari, video sau anunturi. Poti fixa in partea de sus a paginii anumite postari sau anunturi mai mult timp, daca apesi pe cele 3 punctulete din dreapta unei postari.

- Permite afisarea recenziilor. O poti face de la Setari > Modele si File > Adauga o fila > Recenzii. Pont: de cate ori ai un client multumit, roaga-l sa iti dea o recenzie – aceasta ajutand la castigarea dovezilor ca afacerea ta este de incredere. Fii sigur ca lumea se va uita si la Recenzii inainte sa cumpere de la tine!
- Masoara performanta paginii. Se face de la Statistici. Pe aceasta pagina poti vedea cele mai bune rezultate pe care le-a avut pagina ta, ce functioneaza mai mult la postarile tale (text, imagini, video), in ce zi sau la ce ora e mai bine sa postezi si altele. Cele mai importante rezultate pe care sa le urmaresti sunt “Vizualizari ale Paginii”, “Impactul Postarilor” si “Interactiuni cu postarile”.
Dupa cum ai vazut, sunt multe de facut, pentru afacerea sau firma ta, ca sa faci o pagina de Facebook profesionala.
Este ceva de munca, dar vei avea o mare satisfactie ca ai dus-o la bun sfarsit si ca acum ai o pagina de Facebook profesionala pentru firma sau afacerea ta.
Si nu in ultimul rand, potentialii clienti vor avea mult mai multe posibilitati de a gasi serviciile sau produsele tale si de a cumpara de la tine.
Totusi, daca vrei sa scutesti timp si sa o ai gata cat mai repede sau ai nevoie de asistenta pentru crearea, configurarea, optimizarea sau impodobirea paginii, contacteaza-ma sa vorbim!
Daca ti-a fost de folos acest articol, te rog da-i un like si un share si poate ca cineva iti va fi recunoscator… Eu, cel putin, sigur iti voi fi!
Comentarii recente